dialog cu Traude Bührmann
Traude Bührmann, născută în Essen (Germania) în 1942, a călătorit după liceu la Londra și Paris, lucrând drept corespondent străin pentru ziare locale, a petrecut câțiva ani în Nepal și India, făcând jurnalism și fotografie, și a revenit în Germania în 1973, pentru a-și obține licența în sociologie. Redactoare și co-fondatoare de reviste feministe și lesbiene, romancieră, speakeriță și fotografă, ea participă și azi la activități din centre cultural-educative și organizează tururi istorice ale Parisului și Berlinului.
Nota intervievatei: Întâi, vă mulțumesc foarte mult pentru întrebări, ele demonstrează interesul vostru pentru networking. Apoi, aș vrea să menționez că în experiența mea reportericească din anii 1970-1990 expresia LGBTQ nu exista încă. Activiștii homosexuali din Germania de Vest erau în mișcări fie lesbiene/feministe, fie gay. Conform uzanței de atunci, în răspunsurile următoare voi folosi în principal acei termeni.
1. Ca jurnalistă cu mulți ani de experiență în reportaje, ce poveste LGBTQ v-a impresionat cel mai mult în cariera dvs.?
Mai multe. M-au impresionat foarte mult acele lesbiene care au creat spații exclusiv pentru femei, cum ar fi baruri, librării, arhive, echipe de fotbal, centre culturale și de consultanță, etc., și care încă fac asta activ – vezi librăria Thalestris din Tübingen, care a fost înființată de un colectiv de lesbiene în 1979, iar astăzi, după 44 de ani, trei dintre fondatoare încă lucrează acolo. Am fost fascinată de asta și am început să caut și alte medii lesbiene cu istorie. Cel mai recent, un cor din Berlin, avea 20 de ani. Ce s-a păstrat în acele locuri și ce s-a schimbat, peste decenii? Am publicat rezultatele interviurilor în 2020 în cartea „wahlverwandt & unermüdlich – 16 lesbische Orte im Porträt“/rude prin alegere și neobosite – 16 locuri lesbiene în portret.
Am mai fost impresionată de poveștile lesbienelor vârstnice și nevoiașe care nu au renunțat la a ieși în oraș împreună pentru că n-aveau bani. Se bucurau de-un taifas la cafea într-o benzinărie, că acolo e mai ieftină cafeaua, sau mergeau la film lunea și poate la o pizza marțea, când erau prețuri reduse… Aceste interviuri le-am publicat în cartea mea „faltenweise – Lesben und Alter“/în riduri – lesbienele și vârsta (2000).
2. Cum ați descrie evoluția activismului LGBTQ ?
În Germania de Vest activismul lesbian a început să evolueze prin 1972, conectat la mișcările feministe influențate de activiști americani: pride-uri, crearea de spații exclusiv feminine (vezi mai sus), centre artistice, sportive, de auto-apărare, asociații avocățești, reviste lesbiene, edituri, librării, etc.
În anii ‘90 mișcarea queer a căpătat importanță, grupuri distincte de lesbiene lucrând punctual alături de bărbați gay. În acel deceniu comunitățile de lesbiene au fost de asemenea afectate de HIV și influențate politic de deschiderea graniței dintre Germania de Est și de Vest.
Din 2000 până în prezent spațiile exclusiv pentru doamne au dispărut treptat, iar lesbienele mai tinere s-au numit queer. În ultimii câțiva ani a devenit mai ușor să primești fonduri de la primărie, de la stat, de la diverse instituții pentru proiecte queer, mai degrabă decât lesbiene. Cuvântul și mișcarea „queer” par să fie relativ acceptate în unele regiuni și societăți. În orașele germane, în chestiuni politice și în emisiuni din mass media a fi queer a ajuns “salonfähig” (termen german pentru frecventabil, la limită obișnuit): social acceptabil și prezentabil.
3. Din postura de co-organizatoare a expoziției europene itinerante de fotografie „Lesbian Connections” (prezentată prima oară în 1998 la Jocurile Gay de la Amsterdam), cum ați descrie reacțiile publicului de atunci?
Au acceptat cu multă deschidere expoziția, inclusiv prezentarea, workshopurile, prelegerile din Amsterdam, ca și, ulterior, pe cele din Gent/Belgia, Ljubljana/Slovenia, San Francisco, St. Petersburg.
4. Ați călătorit prin toată lumea, pe toate continentele. Care țară, din cele vizitate, ar putea fi descrisă drept cea mai primitoare sau prietenoasă cu comunitatea LGBTQ?
Sentimentul de a fi binevenit/ă nu a depins de țară, ci de grupurile și oamenii pe care i-am întâlnit, ca și de motivul călătoriei. De exemplu, m-a bucurat atitudinea deschisă și primitoare față de lesbiene din timpul târgurilor de carte internaționale feministe (1984 la Londra, 1986 la Oslo, 1988 la Montréal, 1990 la Barcelona, 1992 la Amsterdam, 1994 la Melbourne). După aceea, acest minunat eveniment cu schimburi internaționale nu a mai putut fi organizat din motive financiare.
5. Ca scriitoare, care dintre lucrările dvs. publicate descrie cel mai bine scene din viața cotidiană a membrilor comunității LGBTQ?
Cum am menționat, portretele personale din „faltenweise – Lesben und Alter” (2000) și din „wahlverwandt & unermüdlich – 16 lesbische Orte im Porträt“ (2020) sunt despre viața zilnică, la muncă, în spații lesbiene. De asemenea, primul meu roman, „Flüge über Moabiter Mauern”/Zbor peste zidurile din Moabit (1987), descrie viața de zi cu zi a două lesbiene separate de zidurile închisorii: una dintre ele lucrând ca jurnalistă feministă, cealaltă fiind arestată și devenind deținută politic pentru câțiva ani.
6. Ce v-a impresionat cel mai mult în recenta dvs. vizită în România, în special legat de comunitatea LGBTQ locală?
M-a impresionat o combinație de câteva aspecte: în primul rând, primirea caldă, generoasă din partea persoanelor queer pe care le-am întâlnit cât am stat în Timișoara: curatori, organizatori, voluntari, artiști de la expoziția „Tabachera cu scorpion” sau pur și simplu oameni cărora le pasă. Au instalat-o colectiv cu atâta entuziasm și cu diverse perspective artistice individuale – foarte profesionist, inspirator și îmbogățitor. M-au impresionat și vizitatorii interesați de feministoriile noastre, iar în schimbul poveștilor vieților noastre am fost invitate la delicioase mese românești speciale și la plimbări prin frumoasa Timișoară, fără mașini în centru, cu parcuri, copaci, cafenele și muzică peste tot.
7. La final, un sfat pentru cei nefamiliarizați cu comunitatea LGBTQ: ce beneficii au, dacă află despre istoria, cultura și personalitățile LGBT?
Au parte de acțiuni vizibile în cartiere, localități și orașe, cum a fost expoziția queer de la Timişoara, de pride-uri pline de culoare, cu revendicările lor clare privind drepturi pentru familiile queer, cu momente de relaxare și bucurie. De asemenea, au parte de cărți și arhive prezentate cu deschidere; și să nu uităm de scrierea istoriei lesbiene/queer, în sensul că „Cine să ne scrie poveștile, dacă nu chiar noi?” Mai presus de orice, susțin ideea și practica networkingului pretutindeni, din gură în gură, pe plan național și global. Să fim mândre de identitatea noastră lesbiană/queer ne bucură și ne dă puterea de a merge mai departe.
[foto arhiva personală Cristina Săracu]