dialog cu Suzette Robichon

Suzette Robichon e de formație clasicistă (editor, eseistă și activistă). Născută în 1947 în localitatea occitană Bressols (Franța), s-a mutat la Paris la începutul anilor ’70, implicându-se în coagularea unor grupuri lesbiene, co-redactând prima revistă de profil publicată în Franța („Quand les femmes s’aiment”), întemeind primul fond de donații pentru cauze feministe și lesbiene, și afirmându-se, în timp, ca militantă și publicistă.

1. Cum ați descrie evoluția activismului LGBTQ în Franţa?

Întâi trebuie să ne uităm la context. Între 1960 și 1975 nu se vorbea despre activism LGBTQIA+… Aceste cuvinte nu existau. În Franța erau niște grupuri de homosexuali care se ascundeau, dar nu și grupuri de lesbiene. Apoi au venit Mai 1968 și toate revoltele împotriva ordre moral (ordinii morale), a familiei, a tuturor instituțiilor straight, a capitalismului, războiului din Vietnam ș.a.m.d.

Mișcarea feministă a apărut prin 1970, la fel și mișcarea homosexuală cuprinzând câteva femei, dar foarte curând lesbienele au părăsit-o fiindcă prea era dominată de bărbați.

Iar MLF [Mouvement de libération des femmes], mișcare de eliberare a femeilor, creștea vertiginos, publicând ziare feministe, organizând dezbateri și o mulțime de acțiuni. Se discuta mult conceptul de clasă socială. Ce înseamnă “femei”? În mișcarea feministă erau multe lesbiene și au început să apară grupuri lesbiene.

În 1980 a existat o mare dezbatere asupra unui text aparținând lui Monique Witting, o scriitoare lesbiană care a scris că trăim într-o societate heterosexuală unde femeile sunt dominate de bărbați, sunt construite de mintea straight. Citez: “Nouă [lesbienelor] supraviețuirea ne impune să ne folosim toată forța pentru a distruge clasa de femei în care bărbații se înstăpânesc asupra femeilor. Asta se poate realiza doar prin distrugerea heterosexualității, heteronormativității ca sistem social bazat pe oprimarea femeilor de către bărbați și care produce doctrina despre diferența dintre sexe pentru a justifica oprimarea.”

După 1980 multe grupuri lesbiene au lansat reviste, întâlniri, școli de vară pentru lesbiene, etc. După 2000, lucrurile s-au schimbat puțin. Mișcarea lesbiană și gay a devenit LGBT și acum LGBTQIA+.

2. Sunteți, împreună cu Traude Bührmann, coautoarea unui ghid istoric și cultural al Parisului lesbian din 2001-2002. Care au fost reacțiile publicului cititor?

Ghidul a fost scris în germană și publicat în Germania, deci nu prea cunosc detalii despre reacțiile publicului. În Franța multe lesbiene m-au întrebat de ce nu e în franceză.

3. Din experiența dvs., care sunt cele mai frecvente întrebări despre istoria sau cultura LGBTQ?

Sunt intervievată des și întrebările cele mai des puse sunt despre viață: când erai tânără era posibil să trăiești deschis ca lesbiană? Îți dezvăluiai orientarea sexuală? Unde și cum puteai întâlni alte lesbiene? Puteai să te ții de mână cu iubita pe stradă? Cum ai fondat un grup lesbian? Ce cărți sau filme erau importante pentru tine?

4. Ca activistă cu o lungă istorie de implicare personală, care au fost modelele tale în viață (sau alte activiste pe care le-ai admirat), peste ani?

Am 76 de ani, iar când eram tânără căutam cărți care să vorbească despre lesbianism.

Am descoperit poezie și texte de la începutul secolului XX: Renée Vivien, Natalie Barney, de exemplu. Era foarte important. Literatura e foarte importantă pentru mine.

Mai apoi am admirat acele lesbiene de la începuturile grupurilor, așa că am întemeiat grupuri lesbiene în Paris, și un ziar.

Mai mult decât orice, le admir pe toate femeile lesbiene, queer, feministe care trăiesc în țări unde homosexualitatea e interzisă, pentru că au curajul să lupte.

5. Dacă ar fi să dai un sfat unei tinere activiste, care ar fi acela?

Nu sta singură, inițiază un grup.

Încearcă să strângi material despre viața ta, scrieri, fotografii.

Nu uita că te afli/ne aflăm într-o hetero-societate capitalistă (heterosocietate), așa că fii atentă ce se întâmplă, trebuie să lupți împotriva dreptei și extremei drepte.

Formează-ți legături cu alți activiști din țara ta și din alte țări.

6. Ce v-a impresionat cel mai mult în recenta dvs. vizită în România, în special legat de comunitatea LGBTQ locală?

A fost o adevărată plăcere să mă aflu acolo alături de acea comunitate. Am fost impresionată de seriozitatea muncii și de căldura grupului care ne-a invitat. A fost prima mea deplasare în România și eram tare curioasă. M-am bucurat să descopăr acest oraș și această comunitate. Mă emoționează să văd acești activiști și voluntari foarte tineri, foarte entuziaști.

7. La final, un sfat pentru cei nefamiliarizați cu comunitatea LGBTQIA+: ce beneficii au, dacă află despre istoria, cultura și personalitățile LGBT?

Noi, ca lesbiene, gay și așa mai departe, facem parte din umanitate, suntem aici, în toate familiile și locurile. Deci fiți deschiși, descoperiți-ne poveștile. Ca minoritate, noi trebuie să fim foarte creativi și curajoși, așa că puteți învăța multe cu noi. Uitați-va în jurul vostru.

[foto arhiva personală Cristina Săracu]