• Incluziune pe BUNE
  • contact@incluziunepebune.ro
advice by MM | blog
Apele termale în skincare: hidratare, calmare și provocări de formulare

Apele termale în skincare: hidratare, calmare și provocări de formulare

Nu aș vrea să încheiem subiectul hidratării epidermei mai înainte de a discuta și despre apele termale: remediu natural sau ingredient cosmetic sofisticat?

Apele termale sunt apreciate în dermatologie pentru proprietățile lor calmante, antioxidante și hidratante. Dar ce se întâmplă când aceste ape, bogate în săruri minerale, sunt folosite ca ingrediente active în cosmetice? Pot ele hidrata eficient? Sunt toate egale între ele? Și… de ce nu sunt întotdeauna prezente în concentrații mari?


💦 Apa termală Uriage – exemplul meu de fidelitate de peste 20 de ani

Apa Uriage este una dintre cele mai bogate în săruri minerale dintre apele termale de pe piață – ceea ce o face puternic izotonică, dar și dificil de formulat în produse cosmetice stabile.

🧪 Conținutul său (mg/L):

  • Cloruri: 3.500
  • Sodiu: 2.360
  • Calciu: 600
  • Magneziu: 125
  • Sulfați: 2.860
  • Bicarbonat: 390
  • Oligoelemente: Zinc, Mangan, Cupru, Fier

🔬 Particularitate cheie: are un reziduu uscat de peste 11 g/L – extrem de ridicat comparativ cu alte ape termale, după cum vom vedea mai jos.


⚠️ Dificultăți în formulare: când sărurile devin o provocare

Produsele cosmetice care conțin ape termale bogate în săruri sunt dificil de stabilizat:

  • Apare riscul de precipitare a sărurilor
  • Se pot altera textura, pH-ul și stabilitatea emulsiei
  • Pot reduce eficiența altor ingrediente active

Și credeți-mă că în calitate de pasionată de DIY skincare, am încercat să formulez emulsii folosind această apă, dar fără mult succes.

De aceea, multe branduri – inclusiv Uriage – adaugă aceste ape în proporții mici, pentru a păstra beneficiile fără a compromite formula.


🌊 Ce înseamnă că o apă este izotonică?

Apa termală Uriage este izotonică – are o concentrație de săruri similară cu sângele uman (~11g/L), ceea ce înseamnă:

  • Nu provoacă umflarea sau deshidratarea celulelor
  • Poate fi lăsată pe piele, fără să fie ștearsă
  • Este ideală pentru pielea sensibilă și reactivă

Spre deosebire de ea:

  • Apele hipotonice pot provoca edem celular
  • Apele hipertonice (ex. apa de mare – 35g/L) pot deshidrata pielea

📊 Comparație între apele termale populare

Compoziție (mg/L sau ppm)AvèneLa Roche-PosayVichyUriage
Reziduu uscat total207444512011000
Sodiu4.81018602360
Potasiu0.72.299.645.5
Calciu42.7140150.6600
Magneziu21.24.912.3125
Cloruri5.4253573500
Bicarbonat226.73964776.3402
Sulfat1430Urme2862
Nitrați1.4UrmeUrme–
Siliciu (SiO₂)10.630–42
Seleniu–0.060––
Stronțiu–0.260––
Zinc–0.022–0.16
Cupru–0.005–0.075
Mangan–––0.154
Fier–––0.015
pH7.46.97.006.77

📌 Sursa: Lab Muffin – What is thermal water and how does it work in skin care?


🧴 Cum să integrezi apa termală în rutina ta

💦 O poți folosi:

  • După curățare și înainte de tonifiere
  • Între pașii de skincare – pentru a facilita absorbția activelor
  • În loc de toner, în perioadele în care nu folosești vitamina C

⚠️ Atenție: Cuprul prezent poate interfera cu vitamina C sau acizii exfolianți → nu aplica imediat după acestea!


✅ Concluzie

Apa termală Uriage este un ingredient funcțional, nu doar un spray de reîmprospătare. Prin compoziția sa izotonică și minerală bogată, ajută la:

  • menținerea hidratării
  • calmarea pielii
  • protejarea echilibrului celular

Însă conținutul ridicat de săruri face dificilă formularea cu concentrații mari – iar acest lucru explică de ce nu toate produsele cu apă termală conțin multă apă termală.

💡 Dacă ai piele sensibilă, reactivă sau deshidratată, apă Uriage ar putea deveni aliatul tău.

📷 Fotografia care ilustrează articolul a fost realizată de către mine în vara anului 2025.